„Am reședința în străinătate! Auzim deseori această afirmație. Dar suntem siguri că există condițiile fiscale pentru a nu plăti impozite în Italia?”
în ceea ce privește impozitul pe venit, identifică reședința fiscală a persoanelor fizice în funcție de criterii alternative și prezumții legale. Articolul 2 din TUIR (DPR 917/1986) și legislația mai recentă (de exemplu, Legea 209/2023) stabilesc că sunt considerate rezidente în Italia persoanele care, pentru cea mai mare parte a perioadei fiscale (cel puțin 183 de zile, 184 în anii bisecți):
- sunt înscrise în registrele populației rezidente;
- au domiciliul pe teritoriul statului (sediul principal al afacerilor și intereselor, inclusiv personale și familiale, în sensul art. 43 din Codul civil);
- au reședința pe teritoriul statului (domiciliul obișnuit, art. 43 din Codul civil).
Aceste condiții sunt alternative: îndeplinirea chiar și a uneia singure dintre ele este suficientă pentru rezidența fiscală în Italia.
Prezumții legale:
- se prezumă că sunt rezidenți, cu excepția probei contrare, persoanele înscrise pentru cea mai mare parte a perioadei fiscale în registrele populației rezidente;
- se consideră, de asemenea, rezidenți, cu excepția probei contrare, cetățenii italieni radiati din registrele populației rezidente și transferați în state sau teritorii diferite de cele identificate printr-un decret special (de obicei state cu fiscalitate privilegiată).
Înregistrarea în Registrul italienilor rezidenți în străinătate (AIRE).
Înregistrarea în AIRE (Registrul italienilor rezidenți în străinătate) este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a fi considerat nerezident fiscal în Italia. Înregistrarea în AIRE nu exclude rezidența fiscală în Italia dacă persoana își păstrează domiciliul sau reședința în Italia în conformitate cu Codul civil. Jurisprudența și practica (Agenția Fiscală) reafirmă că este necesar să se evalueze substanța relațiilor personale, familiale și economice.
Cerințe pentru transferul domiciliului fiscal în străinătate.
Pentru a fi considerat rezident fiscal în străinătate, este necesar:
- să vă radiați din registrul populației rezidente și să vă înscrieți în AIRE (dacă șederea în străinătate depășește 12 luni);
- să vă transferați efectiv centrul intereselor vitale (personale, familiale, economice) în străinătate;
- să nu păstrați în Italia nici reședința, nici domiciliul în sensul Codului civil pentru cea mai mare parte a perioadei fiscale (mai mult de 183 de zile pe an).
Consecințe fiscale:
- rezidenții fiscali în Italia sunt impozitați pe veniturile obținute oriunde în lume (impozitare mondială);
- nerezidenții sunt impozitați numai pe veniturile obținute în Italia;
- în cazul transferului în state cu fiscalitate privilegiată, se menține prezumția de rezidență fiscală în Italia, cu excepția dovezii contrare (sarcina probei revine contribuabilului);
- în cazul existenței convențiilor împotriva dublei impuneri, prevalează criteriile convenționale (reguli de departajare: reședința permanentă, centrul intereselor vitale, reședința obișnuită, naționalitatea).
Referințe și citate
Legea 209 din 2023, art. 1 „În scopul impozitării veniturilor, sunt considerate rezidente persoanele care, pentru cea mai mare parte a perioadei de impozitare, luând în considerare și fracțiunile de zi, au reședința în sensul Codului civil sau domiciliul pe teritoriul statului sau sunt prezente acolo. […] Cu excepția dovezilor contrare, se consideră rezidente și persoanele înscrise pentru cea mai mare parte a perioadei de impozitare în registrele populației rezidente. Se consideră rezidente, cu excepția dovezilor contrare, și cetățenii italieni radiate din registrele populației rezidente și transferate în state sau teritorii diferite de cele identificate prin decret al Ministrului Economiei și Finanțelor, care urmează să fie publicat în Gazzetta Ufficiale (Monitorul Oficial).”
Interpella n. 98 din 2023, Agenzia delle Entrate „În conformitate cu art. 2, alineatul 2, din TUIR, sunt considerate rezidente fiscale în Italia persoanele fizice care, pentru cea mai mare parte a perioadei de impozitare, adică pentru cel puțin 183 de zile (sau 184 de zile în cazul unui an bisect), sunt înscrise în registrele populației rezidente sau au domiciliul sau reședința pe teritoriul statului în conformitate cu Codul civil. […] Alineatul 2-bis din același articol stabilește că cetățenii italieni radiati din registrele populației și transferați în țări cu regim fiscal privilegiat sunt considerați rezidenți, cu excepția cazului în care se dovedește contrariul. […] Înregistrarea în AIRE nu exclude prezumția de rezidență fiscală în Italia.”
Hotărârea Curții de Casație nr. 12311/2016 „Înregistrarea cetățeanului în registrul populației rezidente în străinătate nu este un element determinant pentru excluderea rezidenței fiscale în Italia, atunci când persoana în cauză are pe teritoriul statului domiciliul propriu, înțeles ca sediu principal al afacerilor și intereselor economice, precum și al relațiilor personale. […] Pentru a determina reședința obișnuită, se iau în considerare legăturile profesionale și personale, acordându-se prioritate legăturilor personale dacă acestea nu sunt concentrate într-un singur stat.”
Rezoluția nr. 351/E din 2008 „Înregistrarea în AIRE constituie o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a putea fi considerat nerezident, spre deosebire de înregistrarea în registrul populației rezidente, care, singură, constituie o condiție prealabilă pentru a fi considerat rezident în Italia. Indici semnificativi, în scopul eventualei rezidențe fiscale, sunt disponibilitatea unei locuințe permanente, prezența familiei, acreditarea veniturilor proprii obținute oriunde, deținerea de bunuri, inclusiv bunuri mobile, participarea la reuniuni de afaceri, deținerea de funcții sociale, suportarea cheltuielilor de cazare sau de înscriere la cluburi, organizarea activității proprii și a angajamentelor proprii, inclusiv internaționale, direct sau prin intermediul unor persoane care operează pe teritoriul italian.”
Hotărârea Curții de Casație nr. 5524/2024 „Înregistrarea cetățeanului în registrul rezidenților din străinătate nu este un element determinant pentru excluderea rezidenței fiscale în Italia, atunci când persoana respectivă are pe teritoriul statului domiciliul propriu, înțeles ca sediu principal al afacerilor și intereselor economice, precum și al relațiilor personale.”
Interpelle nr. 244 din 2023, Agenzia delle Entrate „Cele trei condiții menționate mai sus sunt alternative între ele, fiind suficientă îndeplinirea, pentru cea mai mare parte a perioadei fiscale, a uneia singure dintre cerințele menționate pentru ca o persoană fizică să fie considerată rezidentă fiscală în Italia și, invers, numai atunci când cele trei condiții de rezidență sunt absente simultan în perioada fiscală de referință, persoana respectivă poate fi considerată nerezidentă în țara noastră.”
Identificarea probelor documentale și factuale adecvate pentru a demonstra rezidența fiscală efectivă în Italia sau în străinătate, în scopul de a depăși prezumțiile legale prevăzute de legislația fiscală italiană.
Se face referire la cea mai relevantă jurisprudență în materie:
- Hotărâre din 02/08/2022 nr. 941 – Comisia Tribunală Regională Emilia Romagna
- „Contribuabilul a dovedit că reședința sa era în Republica San Marino… puternice rădăcini în Republica San Marino (cetățenie, locuință, interese, relații interpersonale și sociale, înscrierea la serviciul de sănătate, participarea la viața politică, utilități, mișcarea banilor și plata impozitelor).”
- Ordonanța din 04/05/2021 nr. 11620 – Curtea de Casație
- „Radierea din registrul rezidenților nu este suficientă pentru a exclude rezidența fiscală în Italia. Este necesară transferarea efectivă a domiciliului civil… înțeles ca locul în care se stabilește sediul principal al afacerilor și intereselor pentru cea mai mare parte a perioadei fiscale.”
- Hotărârea din 15/06/2016 nr. 12311 – Curtea de Casație
- „Se evaluează prezența fizică a persoanei în cauză și a membrilor familiei, disponibilitatea unei locuințe, locul de muncă și interesele patrimoniale.”
- Hotărârea din 31/05/2001 nr. 418 – Comisia Trib. Reg. pentru Lazio
- „Dacă se utilizează criteriul domiciliului, este necesar să se demonstreze continuitatea activității generatoare de venit în Italia. Lipsa acestor cerințe sau demonstrarea faptului că venitul este perceput ocazional și nu în mod continuu în Italia poate fi utilizată pentru a dovedi rezidența fiscală în străinătate.”
- Hotărârea din 10/10/2014 nr. 21438 – Curtea de Casație
- „Pentru a demonstra rezidența fiscală efectivă în Italia, o persoană înregistrată în AIRE care intenționează să fie impozitată în Italia trebuie să demonstreze în mod riguros că centrul intereselor sale (personale și patrimoniale) se află în Italia.”
- Hotărârea din 05/02/2018 nr. 28 – Comisia Trib. Reg. Friuli Venezia Giulia
- „Elementele precum prezența membrilor familiei în Italia, disponibilitatea unei locuințe, frecventarea școlii de către copii în Italia și legăturile administrative cu instituțiile publice italiene sunt adecvate pentru a identifica domiciliul în Italia.”
- Hotărârea din 06/07/2021 nr. 541 – Comisia Trib. Reg. pentru Abruzzo
- „Certificat de rezidență fiscală în țara străină, declarație de venit depusă în țara străină, certificate de înmatriculare a mijloacelor de transport în țara străină, certificat de atribuire a numărului de asigurare socială, certificat electoral, contract de cumpărare a imobilului, utilități, mișcări de sume de bani și plata impozitelor.”
Exemple de dovezi documentare și factuale utile pentru a demonstra rezidența fiscală în străinătate.
- Certificat de rezidență fiscală eliberat de autoritatea străină.
- Contracte de muncă sau de colaborare cu persoane străine.
- Declarații de venit depuse în străinătate.
- Înregistrarea în sistemele de asigurări sociale străine.
- Contracte de închiriere sau cumpărare de bunuri imobile în străinătate.
- Utilități domestice (electricitate, gaz, apă, telefon) înregistrate și active în străinătate.
- Înscrierea la școli, universități sau instituții de formare din străinătate pentru sine sau pentru membrii familiei.
- Certificate electorale sau de participare la viața politică din străinătate.
- Înmatricularea vehiculelor în țara străină.
- Dovezi de tranzacții bancare și financiare în străinătate.
- Asigurări încheiate în străinătate.
- Participarea la instituții, cluburi, asociații sau activități sociale în țara străină.
Exemple de elemente care pot dovedi rezidența fiscală în Italia.
- Prezența familiei în Italia.
- Disponibilitatea unei locuințe în Italia.
- Înregistrarea utilităților domestice în Italia.
- Acreditarea veniturilor pe conturi curente italiene.
- Participarea la societăți sau funcții sociale în Italia.
- Frecventarea școlii de către copii în Italia.
- Susținerea cheltuielilor semnificative în Italia (de exemplu, cheltuieli medicale, de asigurare, asociative).
- Participarea la reuniuni de afaceri sau activități profesionale în Italia.
- Conturi bancare deschise în Italia și carduri de credit.
Tabel rezumativ al principalelor probe documentare/factuale.
| Dovadă documentară/factuală | Valoare probatorie în scopuri fiscale |
| Certificat de rezidență fiscală în străinătate | Ridicat |
| Declarație de venituri în străinătate | Ridicat |
| Contract de muncă/închiriere în străinătate | Ridicat |
| Utilități domestice active în străinătate | Ridicat |
| Înregistrare în sisteme de asigurări sociale în străinătate | Ridicat |
| Prezența familiei în Italia | Ridicat (pentru rezidența în Italia) |
| Disponibilitatea unei locuințe în Italia | Ridicat (pentru rezidența în Italia) |
| Acreditare venituri pe cont curent italian | Ridicat (pentru rezidența în Italia) |
| Participare la societăți italiene | Ridicat (pentru rezidența în Italia) |
Conclusione
Legislația fiscală italiană prevede că rezidența fiscală se determină pe baza unor criterii alternative (înregistrarea în registrul civil, domiciliul, reședința) și prezumții legale. Înregistrarea în AIRE este necesară, dar nu suficientă pentru a pierde rezidența fiscală italiană: este necesar să se transfere efectiv centrul intereselor vitale în străinătate și să nu se mențină în Italia nici reședința, nici domiciliul în sensul Codului civil. În caz de contestare, sarcina probei revine contribuabilului, mai ales dacă transferul are loc către state cu fiscalitate privilegiată. Consecințele fiscale sunt semnificative: rezidenții italieni sunt impozitați pe veniturile mondiale, iar nerezidenții numai pe veniturile obținute în Italia. În cazul existenței unor convenții internaționale, prevală criteriile convenționale pentru soluționarea conflictelor de rezidență.
Dacă aveți nevoie de consultanță, nu ezitați să ne contactați, consultanții cabinetului nostru vă pot oferi asistență.