Noutati legislative 2017

ianuarie 19, 2017

La inceputul anului 2017 intra in vigoare mai multe modificari legislative importante.

1. Modificarea cotei standard de TVA de la 20% la 19%, incapand cu data de 01.01.2017, conform reglementarilor Codului Fiscal, art.291.

2. De asemenea, OUG 84/2016 publicata in luna Decembrie aduce de la inceputul anului 2017 o serie de noi modificari legislative importante, cum ar fi:
a. Se introduce un nou regim special al TVA pentru agricultori. Procentul de compensare în cota forfetară este 1% pentru anul 2017, 4% pentru anul 2018 şi 8% începând cu anul 2019.
b. Se extinde pe perioadă nedeterminată facilitatea profitului reinvestit în echipamente tehnologice, calculatoare electronice şi echipamente periferice, maşini şi aparate de casă, de control şi de facturare, în programe informatice, precum şi pentru dreptul de utilizare a programelor informatice.
c. Se introduc măsuri mai puţin dure cu privire la deducerea TVA când persoana impozabilă are codul de TVA anulat din oficiu de către autoritatea fiscală:
– persoana impozabilă îşi exercită dreptul de deducere pentru achiziţiile de bunuri şi/sau servicii efectuate în perioada în care a avut codul de înregistrare în scopuri de TVA anulat, prin înscrierea în primul decont de taxa depus după înregistrare.
– beneficiarii au dreptul de deducere a TVA după reînregistrarea în scopuri de TVA a furnizorului ce anterior a avut codul de TVA invalid.
d. Opţiune de plată impozit pe profit la microîntreprinderile cu capital social de minim 45.000 lei, fata de de 25.000 de euro, cum era prevazut anterior.
e. A fost abrogată obligaţia înregistrării persoanei impozabile în Registrul Operatorilor Intracomunitari dacă aceasta efectuează tranzacţii cu parteneri economici din alte state membre.
f. Se precizează în mod expres că plăţile pentru zilieri nu sunt în sfera asigurărilor sociale obligatorii.

3. Mentionam de asemenea HG nr. 1/2017 privind majorarea salariului minim, care va deveni 1450 ron incepand cu 01.02.2017.

4. O alta lege importanta este si Legea 1/2017 prin care au fost eliminate 102 taxe nefiscale, intre care si taxa radio-tv platita pana in prezent de catre persoanele fizice si juridice.